Să ne trăiești, măiestre!

(Pentru dl. Ștefan Culea)

Dintr-un trecut durut, uitat
Prin „Candela ta a neuitării”
Tu-un monument ai înălțat
Să nu ne dai pierzării.

Ai scos din scrinul moștenit
Tu o beteală grea, uitată
A unui sat obișnuit
Trecut prin foc și sabie odată.

Tot chinuit și ros de gânduri,
Cu mii regrete, prin ani trecând,
Tu-ai înșirat tot rânduri-rânduri
Despre strămoși doar mărgărint.

Trecuți prin ani și prin destine,
Semenii cinstea ți-or purta
Că tu-ai muncit nu pentru tine,
Nici pentru faima, slava ta.

Ci pentru-ai tăi părinți din ceruri,
Ce veșnic pavăză îți sunt,
Pentru strămoșii din morminte
Ce pentru țară stat-au scut.

Pentru ai tăi urmași de sânge
Ce-n cartea ta tu le-ai dat glas,
Pentru Tudora ta cea dragă
Ce-n suflet pururi ți-a rămas.

Să ne trăiești, măiestre dragă,
Cu rod tot falnic să-nflorești,
Căci ești un trudnic fără seamăn
Precum un crai doar din povești.

Și anii să nu mi te-ncovoaie,
Nici boala oaspete să-ți fie,
Norocu-n cale să-ți zâmbească
În casă – liniște și bucurie.

Copii, nepoți să te-mpresoare
Cu chiot, râsete zglobii,
În suflet – un răsărit de soare
Că doar lumina tu să fii.

(Rostită la lansarea de carte „Candela neuitării)

Astăzi hudițele mi te plâng
Și sălciile din vale,
Hârtoapele în doliu sunt
Și satu-i îmbrăcat în jale.

Rămâi pe veci al ei fecior
În ceruri chiar de ai urcat
De tine-ntruna le-a fi dor
La tot, ce-n urmă ai lăsat.

Țărâna plaiului tău drag
Să te-nvească cu iubire,
Să te cuprindă ea mai cald,
Să te ferească cu-ngrijire,

De tot zvonul de afară
Și vălmășagul trecător,
Dumnezeu te fericească,
Te ierte ca pe-al lui fecior.

(Completare după moartea lui Ștefan Culea)